Materie prima de calitate
Scopul agriculturii sustenabile este de a garanta producții ridicate în condiții de siguranță alimentară protejând în acelaşi timp mediul înconjurător. În acest sens, Azomureş îşi orientează activităţile de producţie în scopul obţinerii unor îngrăşăminte eficiente, prin utilizarea unor tehnologii cu materie primă care provine din surse naturale, fiind mai prietenoasă cu mediul înconjurător.
Principiile nutritiei minerale ale plantelor
17 substanţe nutritive sunt esenţiale pentru sănătatea plantelor. Rezultate optime pot fi obţinute doar când toate aceste substanţe nutritive sunt furnizate corespunzător. Conform “ Legii minimului”, dacă unul sau mai mulţi nutrienţi lipsesc în sol, producţiile agricole vor fi reduse, chiar dacă există o cantitate adecvată de alte elemente.
LEGEA MINIMULUI
“Elementul nutritiv disponibil în cea mai mică cantitate devine factorul limitativ al producţiei vegetale”
“Excesul oricărui element nutritiv conduce la insuficienţa relativă a celorlalte elemente”.
Rolul elementelor minerale in nutritia plantelor
Azotul (N) este unul din elementele fundamentale ale vieţii plantelor, fiind responsabil pentru dezvoltarea masei vegetative şi a sistemului radicular, prioritare în creşterea producţiei. Are un impact major asupra producerii vitaminelor şi acizilor organici, şi implicit asupra calităţii produselor vegetale, îmbunătăţind conţinutul şi calitatea proteinelor.
Insuficienţa de azot (N) în nutriţia plantelor duce la încetinirea sau chiar la oprirea creşterii acestora, la îngălbenirea frunzelor şi la reducerea suprafeţei foliare, scăzând drastic producţia la unitatea de suprafaţă.
Fosforul (P) este un element deosebit de important atât în primele faze de dezvoltare a plantelor, cât şi în perioada de coacere. Asigură dezvoltarea rădăcinilor la plantele tinere, scurtează perioada de maturizare şi creşte rezistenţa plantelor la factori de stres. Este elementul esenţial pentru înmagazinarea energiei şi transportul acesteia în celulă.
Insuficienţa de fosfor (P) încetineşte procesul de creştere a rădăcinilor, plantele rămân mici (aspect de nanism), iar frunzele se colorează în nuanțe de roşu-violaceu. Întârzie înfloritul şi coacerea, producția şi calitatea fiind afectate.
Potasiul (K), unul dintre cele mai importante elemente de nutriţie, controlează pe de o parte, calitatea producţiei vegetale prin sinteza şi acumularea carbohidraţilor, iar pe de alta, regimul hidric al plantelor prin diminuarea sensibilităţii plantelor la secetă. Determină indicatorii importanţi ai calităţii recoltelor, cum sunt, aromă, culoare, gust, având o influenţă majoră şi asupra duratei de păstrare a produselor agricole.
Insuficienţa de potasiu (K) în nutriţia plantelor duce la dereglări majore de creştere şi calitate, determinând şi insuficienţa relativă de apă. Marginea frunzelor se necrozează, chiar îmbătrânesc prematur, se usucă, iar coacerea este neuniformă.
Calciul (Ca) intră în componenţa structurii plantelor şi influenţează permeabilitatea membranelor şi ţesuturilor vegetale. Asigură calitatea de consum, păstrare şi industrializare a produselor vegetale. Alături de potasiu, calciul participă la menţinerea echilibrului hidric celular, dar şi al celui cationic. Influenţează creşterea echilibrată a plantelor şi o dezvoltare viguroasă a sistemului radicular.
Insuficienţa de calciu (Ca) în nutriţia plantelor se manifestă prin oprirea creşterii, prin răsucirea frunzelor tinere, uscarea vârfurilor la creştere şi scăderea rezistenţei la frângere a culturilor. Insuficienţa determină frecvent o slabă rezistenţă la păstrare şi instalarea unor boli de depozit (mai ales la fructe).
Magneziul (Mg) este activator în procesul fotosintezei, fiind prezent ca ion central în compoziţia clorofilei. Prin randamentul fotosintezei influenţează cantitativ producţia, iar prin produşii acestui proces de bază are o implicare şi în calitatea producţiei vegetale. Fără magneziu nu există plante verzi.
Insuficienţa de magneziu (Mg) în nutriţie se manifestă prin modificarea culorii nervurilor de la verde, la nuanţe de verde deschis sau galben, iar cronicizarea acestei insuficienţe poate duce la uscare prematură.
Sulful (S) are un rol important în nutriţia plantelor, favorizând creşterea vegetativă, fotosinteza, rezistenţa la ger, cicatrizarea rănilor, germinarea seminţelor, dar şi calitatea producţiei vegetale, prin sinteza unor aminoacizi şi proteine cu sulf, esenţiale metabolismului vegetal şi uman.
Insuficienţa de sulf (S) se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere, ducând la încetinirea, iar apoi la oprirea din creştere a plantelor.
Zincul (Zn) este indispensabil pentru plante. Activează procesul de creştere la plante, sporeşte rezistenţa la ger şi secetă. O bună aprovizionare cu zinc favorizează creşterea conţinutului de triptofan, precursor cunoscut al auxinei şi este un important activator al unor sisteme enzimatice în care acţionează o multitudine de metaloenzime.
Insuficienţa de zinc (Zn) duce la scăderea producţiei, degradarea calităţii boabelor sau fructelor, la apariţia unei cloroze în benzi galben-albicioase la frunze, iar la pomi determină creşteri anuale foarte reduse ale lăstarilor, cu frunze mici dispuse în rozetă. La viţa-de-vie, insuficienţa determină margini neregulate ale frunzelor, decolorări între nervuri şi lăstari cu internoduri scurte. La deficienţa gravă, apare piticirea plantelor şi vârfuri de creştere puternic îngălbenite. Viţa-de-vie, porumbul şi unele leguminoase sunt sensibile la lipsa din nutriţie a zincului.
Borul (B) este esenţial pentru plante. Participă în metabolismul plantei şi previne îngălbenirea frunzelor tinere, putrezirea inimii la sfecla de zahăr şi a inflorescenţei la conopidă. Creşte rezistenţa faţă de bolile foliare. Este microelementul cu implicarea cea mai importantă în germinarea şi viabilitatea polenului. Favorizează înflorirea şi fructificarea.
Insuficienţa de bor (B) provoacă cloroza, răsucirea şi deformarea frunzelor superioare, oprirea proceselor de creştere şi dezvoltare a plantelor. Tot insuficienţa acestuia determină sterilitatea la înflorit şi o slabă productivitate în formarea fructelor, în mod deosebit la pomii fructiferi, dar şi la alte culturi.
Scopul agriculturii sustenabile este de a garanta producții ridicate în condiții de siguranță alimentară protejând în acelaşi timp mediul înconjurător. În acest sens, Azomureş îşi orientează activităţile de producţie în scopul obţinerii unor îngrăşăminte eficiente, prin utilizarea unor tehnologii cu materie primă care provine din surse naturale, fiind mai prietenoasă cu mediul înconjurător.
| Materie prima | |||
| Denumire | Formula | Sursa | Elemente nutritive |
| Roca fosfatica | 3Ca3(PO4)2.CaF2 | Natural | CaO,P2O5 |
| Apatita | Ca10(PO4)6.(F,OH)2 | Natural | CaO,P2O5 |
| Dolomita | CaMg(CO3)2 | Natural | CaO,MgO |
| Polisulfat | K2Ca2Mg(SO4)4.2H2O | Natural | K2O,CaO,MgO,SO3 |
| Kieserit | MgSO4.H2O | Natural | MgO,SO3 |
| Clorura de potasiu | KCl | Natural | H2O,Cl |
17 substanţe nutritive sunt esenţiale pentru sănătatea plantelor. Rezultate optime pot fi obţinute doar când toate aceste substanţe nutritive sunt furnizate corespunzător. Conform “ Legii minimului”, dacă unul sau mai mulţi nutrienţi lipsesc în sol, producţiile agricole vor fi reduse, chiar dacă există o cantitate adecvată de alte elemente.
LEGEA MINIMULUI
“Elementul nutritiv disponibil în cea mai mică cantitate devine factorul limitativ al producţiei vegetale”
“Excesul oricărui element nutritiv conduce la insuficienţa relativă a celorlalte elemente”.
Rolul elementelor minerale in nutritia plantelor Azotul (N) este unul din elementele fundamentale ale vieţii plantelor, fiind responsabil pentru dezvoltarea masei vegetative şi a sistemului radicular, prioritare în creşterea producţiei. Are un impact major asupra producerii vitaminelor şi acizilor organici, şi implicit asupra calităţii produselor vegetale, îmbunătăţind conţinutul şi calitatea proteinelor.
Insuficienţa de azot (N) în nutriţia plantelor duce la încetinirea sau chiar la oprirea creşterii acestora, la îngălbenirea frunzelor şi la reducerea suprafeţei foliare, scăzând drastic producţia la unitatea de suprafaţă.
Fosforul (P) este un element deosebit de important atât în primele faze de dezvoltare a plantelor, cât şi în perioada de coacere. Asigură dezvoltarea rădăcinilor la plantele tinere, scurtează perioada de maturizare şi creşte rezistenţa plantelor la factori de stres. Este elementul esenţial pentru înmagazinarea energiei şi transportul acesteia în celulă.
Insuficienţa de fosfor (P) încetineşte procesul de creştere a rădăcinilor, plantele rămân mici (aspect de nanism), iar frunzele se colorează în nuanțe de roşu-violaceu. Întârzie înfloritul şi coacerea, producția şi calitatea fiind afectate.
Potasiul (K), unul dintre cele mai importante elemente de nutriţie, controlează pe de o parte, calitatea producţiei vegetale prin sinteza şi acumularea carbohidraţilor, iar pe de alta, regimul hidric al plantelor prin diminuarea sensibilităţii plantelor la secetă. Determină indicatorii importanţi ai calităţii recoltelor, cum sunt, aromă, culoare, gust, având o influenţă majoră şi asupra duratei de păstrare a produselor agricole.
Insuficienţa de potasiu (K) în nutriţia plantelor duce la dereglări majore de creştere şi calitate, determinând şi insuficienţa relativă de apă. Marginea frunzelor se necrozează, chiar îmbătrânesc prematur, se usucă, iar coacerea este neuniformă.
Calciul (Ca) intră în componenţa structurii plantelor şi influenţează permeabilitatea membranelor şi ţesuturilor vegetale. Asigură calitatea de consum, păstrare şi industrializare a produselor vegetale. Alături de potasiu, calciul participă la menţinerea echilibrului hidric celular, dar şi al celui cationic. Influenţează creşterea echilibrată a plantelor şi o dezvoltare viguroasă a sistemului radicular.
Insuficienţa de calciu (Ca) în nutriţia plantelor se manifestă prin oprirea creşterii, prin răsucirea frunzelor tinere, uscarea vârfurilor la creştere şi scăderea rezistenţei la frângere a culturilor. Insuficienţa determină frecvent o slabă rezistenţă la păstrare şi instalarea unor boli de depozit (mai ales la fructe).
Magneziul (Mg) este activator în procesul fotosintezei, fiind prezent ca ion central în compoziţia clorofilei. Prin randamentul fotosintezei influenţează cantitativ producţia, iar prin produşii acestui proces de bază are o implicare şi în calitatea producţiei vegetale. Fără magneziu nu există plante verzi.
Insuficienţa de magneziu (Mg) în nutriţie se manifestă prin modificarea culorii nervurilor de la verde, la nuanţe de verde deschis sau galben, iar cronicizarea acestei insuficienţe poate duce la uscare prematură.
Sulful (S) are un rol important în nutriţia plantelor, favorizând creşterea vegetativă, fotosinteza, rezistenţa la ger, cicatrizarea rănilor, germinarea seminţelor, dar şi calitatea producţiei vegetale, prin sinteza unor aminoacizi şi proteine cu sulf, esenţiale metabolismului vegetal şi uman.
Insuficienţa de sulf (S) se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere, ducând la încetinirea, iar apoi la oprirea din creştere a plantelor.
Zincul (Zn) este indispensabil pentru plante. Activează procesul de creştere la plante, sporeşte rezistenţa la ger şi secetă. O bună aprovizionare cu zinc favorizează creşterea conţinutului de triptofan, precursor cunoscut al auxinei şi este un important activator al unor sisteme enzimatice în care acţionează o multitudine de metaloenzime.
Insuficienţa de zinc (Zn) duce la scăderea producţiei, degradarea calităţii boabelor sau fructelor, la apariţia unei cloroze în benzi galben-albicioase la frunze, iar la pomi determină creşteri anuale foarte reduse ale lăstarilor, cu frunze mici dispuse în rozetă. La viţa-de-vie, insuficienţa determină margini neregulate ale frunzelor, decolorări între nervuri şi lăstari cu internoduri scurte. La deficienţa gravă, apare piticirea plantelor şi vârfuri de creştere puternic îngălbenite. Viţa-de-vie, porumbul şi unele leguminoase sunt sensibile la lipsa din nutriţie a zincului.
Borul (B) este esenţial pentru plante. Participă în metabolismul plantei şi previne îngălbenirea frunzelor tinere, putrezirea inimii la sfecla de zahăr şi a inflorescenţei la conopidă. Creşte rezistenţa faţă de bolile foliare. Este microelementul cu implicarea cea mai importantă în germinarea şi viabilitatea polenului. Favorizează înflorirea şi fructificarea.
Insuficienţa de bor (B) provoacă cloroza, răsucirea şi deformarea frunzelor superioare, oprirea proceselor de creştere şi dezvoltare a plantelor. Tot insuficienţa acestuia determină sterilitatea la înflorit şi o slabă productivitate în formarea fructelor, în mod deosebit la pomii fructiferi, dar şi la alte culturi.
